Fii activ. Traieste mai mult

August 30th, 2010

Nu exista un moment mai bun sa incepi sa fii activ decat prezentul. Indiferent de varsta sau abilitatile fizice, oricine se poate bucura de beneficiile de sanatate aduse de un program zilnic de exercitii fizice.

Se stie ca activitatile sportive si exercitiile fizice reprezinta un element important atunci cand vrei sa slabesti sau sa iti mentii greutatea corporala sub control. Mai mult, practicarea zilnica a unor exercitii fizice, chiar si cu efort moderat, contribuie la intarirea oaselor si muschilor, reduce stresul si, in general, imbunatatest calitatea vietii.

Fie ca preferi sa incepi ziua cu o alergare de dimineata, fie ca alegi sa iesi cu un prieten la o partida de tenis, important este sa fii activ si sa ramai activ.

Beneficiile aduse sanatatii de un simplu program zilnic de exercitii fizice sunt nenumarate. Dr. Luigi Gratton, Vice President Medical Affairs & Nutrition Education in cadrul Herbalife Ltd. si membru in „Programul de analiza a obezitatii ca factor de risc” derulat de Centrul pentru Nutritie Umana din cadrul Universitatii din Los Angeles (UCLA), ne dezvaluie principalele trei beneficii care ar putea sa ne motiveze sa incepem chiar azi sa devenim activi.

1. Oase si muschi puternici

Cercetarile stiintifice au aratat ca activitatea fizica regulata este una dintre cele mai bune metode de a mentine oasele sanatoase. Exercitiile de forta, joggingul, ridicarea de greutati sunt utile pentru conservarea masei osoase, ceea ce reprezinta o componenta critica in reducerea riscului de slabire a oaselor care se produce odata cu inaintarea in varsta, favorizand aparitia fracturilor.

Activitatile fizice care implica ridicarea de greutati sunt benefice totodata pentru cresterea masei musculare, sustinand mai departe sanatatea oaselor. In plus, tesutul muscular arde mai multe calorii decat orice alt tesut din organism, ceea ce crestere ponderea de ardere a caloriilor pentru mentinerea unei greutati sanatoase.

Avand oase si muschi puternici, echilibrul, puterea si coordonarea organsimului se imbunatatesc, reducand riscul accidentelor si bolilor osoase. Medicul si antrenorul te pot ajuta sa gasesti exercitiul de forta care ti se potriveste.

2. Reducerea stresului

Mai multe studii arata ca sportul si exercitiile fizice, miscarea in general ne ajuta in lupta cu stresul cotidian. Prin practicarea exercitiilor fizice, in organism se produce endorfina, care are efect de calmare si relaxare, facandu-ne sa ne simtim mai bine si mai optimisti.

O plimbare vioaie sau o scurta repriza de gimnastica poate fi reteta ideala de relaxare dupa o zi istovitoare. Si cum majoritatea oamenilor apeleaza la mancare in situatii de stres – ceea ce poate duce la crestere in greutate –, daca inlocuim pofta de mancare cu cateva exercitii fizice, nu numai ca ne vom relaxa si nu vom mai fi la fel de stresati, dar vom evita si acumularea unui surplus de greutate nesanatos pentru organism.

3. Controlul greutatii

Reducerea activiatile sedentare, implicarea in activitati fizice si arderea caloriilor consumate sunt cheia in controlul greutatii. Un program regulat de exercitii fizice nu doar ne ajuta sa slabim, dar este dovedit faptul ca aren o contributie importanta in mentinerea organismului la o anumita greutate dorita.

Specialistii recomanda aproximativ 30 de minute de exercitii in fiecare zi, adaugand ca acest obicei – alaturi de o dieta redusa in grasimi – este unul dintre cei mai importanti factori in mentinerea greutatii corpului.

O viata activa necesita si o dieta sanatoasa. Organismul are nevoie de proteine – precum peste, carne de pasare, oua sau soia – pentru a mentine si dezvolta masa musculara. Produsele lactate fara grasimi ofera organismului nu doar proteine, ci si calciu necesar pentru sanatatea oaselor. Fructele, legumele si cerealele sunt carbohidrati care ofera energia necesara pentru activitatile cotidiene.

Mananca corect si fa un tel din miscare, pentru o viata mai lunga si sanatoasa. Poti fii activ o viata si nu e niciodata prea tarziu sa incepi.

Dumnezeu sa-l odihneasca!

August 30th, 2010

In acest weekend a murit Michel Montignac. Nutritionisul meu preferat s-a strins din viata la varsta de 66 de ani. Cauza mortii sale nu a fost facuta publica, cel putin eu nu am reusit sa o gasesc, desi ma rodea curiozitatea.

Ciocolata, un aliment esential pentru sanatatea ta

August 18th, 2010

Cu secole in urma, ciocolata era considerata mai pretioasa decat aurul. Chiar si in prezent ea a ramas un sinonim al luxului si al delectarii, probabil, cel mai iubit aliment dulce din lume. Cu greu ne putem imagina o persoana careia sa nu-i placa ciocolata, mai ales ca exista nenumarate forme si sortimente.

Ca orice lucru foarte bun, ciocolata este inconjurata de un aer de mister, pericol si interdictie. Putini cunosc totusi binefacerile ei asupra sanatatii, cantonati in prejudecata ca ciocolata ingrasa. Sustinut de argumente de ordin stiintific, Michel Montignac demonteaza toate preconceptiile legate de acest aliment, analizand calitatile nutritive de exceptie si efectele benefice pe care le are asupra organismului nostru. In plus, ne ofera 20 de retete delicioase, adaptate cu ajutorul unui maestru-cofetar renumit.

Descoperiti, asadar, cat de sanatoasa poate fi ciocolata (mai ales cea neagra, amara si bogata in cacao) si de ce nu ar trebui sa lipseasca din nici un regim alimentar echilibrat.

Michel Montignac, celebru specialist in nutritie, este autorul conceptului de „indice glicemic“ si creatorul revolutionarei diete care ii poarta numele. Cartile lui au fost traduse in 25 de limbi si publicate in 42 de tari, in peste 16 milioane de exemplare.

Cautati, in aceeasi serie:

Vinul – un aliment esential pentru sanatatea ta

Uleiul de masline – un aliment esential pentru sanatatea ta

Editura: Litera

Pret: 19.90 RON

De doua ori succes!

July 31st, 2010

Mama si matusa. Oficial slabanoage. 😀

Mama are 59 kg, matusa 55.5kg. Ambele au pornit de la 70+ (mama, 75, matusa vreo 70). Au slabit cu ajutorul meu (desi meritul cel mare e al lor). Sunt hiper happy! Mi-am promis poze de tip inainte/dupa. Daca imi dau, le postez si eu.

Citesc

July 29th, 2010

Pseudoclatite cu branza dulce

July 28th, 2010

De data asta mi-a iesit ceva de-a dreptul comestibil. Mie mi s-a parut delicios desi aud in minte cateva critici (cel putin la adresa aspectului).

Ingrediente pentru clatite:

150 ml lapte 0.1 % grasimi

150 g faina neagra (eu am folosit Baneasa, dar nu conteaza, neagra sau integrala sa fie)

1 varf de cutit praf de copt (nu stiu daca era necesar, eu l-am pus)

2-3 picaturi esenta de vanilie

Toate astea se amesteca si se fac clatite din ele intr-o tigaie de teflon, fara ulei! Tot ce am pus in compozitie sunt glucide – nu am adaugat ou (desi sunt sigura ca ar fi iesit mult mai gustoase) si nici ulei sau lapte gras. Acum mi-am dat seama ca ar fi fost poate inteligent sa adaug un strop de apa minerala, dar cum eu nu beau apa minerala (are indicele glicemic de 80!) nici nu aveam in casa.

Din compozitia de mai sus mie mi-au iesit 3 clatite gigant, cam scortoase, dar cred ca asta depinde de cat le-am tinut pe foc. Din una m-am saturat fiindca i-am pus o gramada de compozitie in ea.

Compozitia:

Am ales sa fac clatite dulci fiindca muream de pofta.Am amestecat branza de vaci 0% grasimi de la Prodlacta (am avut bafta, am gasit o cutie cu branza foarte proaspata si a fost delicioasa) cu indulcitor pudra si un strop de esenta de vanilie. Compozitia am intins-o peste clatita. Am pus un strat foarte zdravan de branza prin urmare clatita mea pliata in doua arata ca un calzone burdusit.

A fost delicioasa si cred ca vanilia a facut magia. Sigur, puteam pune alte esente, dar asta depinde de gusturi.

Data viitoare am sa fac niste teste de clatite cu legume si am sa va povestesc.

Ca sa pun punct, clatita mea a fost compusa numai din glucide bune si extrem de gustoase. Sunt foarte fericita si data viitoare cand o prepar am sa o si pozez. Acum am mancat-o inainte de toate :).

PS: Daca vreti sa faceti testul cu legumele inainte mea, aveti grija sa nu folositi ulei si sa va feriti de morcovi. Incercat o combinatie de vinete cu dovlecel si rosii, eventual niste condimente mediteraneene si vedeti ce iese. Anuntati-ma si pe mine! 😀

Budinca, my love

July 26th, 2010

Ma invart pe langa cuptor ca un motan in jurul coliviei cu papagali. Am pregatit o budinca cu branza si paste si visez ca va fi buna. In mod cert nu va fi la fel de gustoasa precum cea pe care o facea mama acasa pentru ca nu are ou. Dar daca aduce macar putin, eu sunt multumita. Budinca mea este dietetica: am amestecat paste integrale fierte cu o cutie de branza de vaci fara grasimi. Am pus indulcitor pudra dupa gust si le-am legat pe toate cu putin lapte (fara grasimi evident). Le-am asezat in tava si pe deasupra am presarat indulcitor amestecat cu scortisoara (nu stiu inca daca a fost o miscare inteligenta, dar voi afla in vreo 10 minute). Budinca are asadar numai glucide (si cateva proteine din branza). Lipide deloc. Iar glucidele sunt in cea mai mare parte bune fiindca pastele sunt integrale. Abia astept! Va voi spune cum a fost.

Update: e bunaaaaaaaa

Concluzie neasteptata

July 26th, 2010

In ultima vreme am tot calcat stramb. Ba nu, e putin spus… a mancat total aiurea. L-am ignorat pe Montignac, am mancat si zahar si fainoase albe si tot ce e mai rau in lume. In mare parte pentru ca am tot fugit in weekenduri la mare si am baut frape-uri peste frape-uri si am mancat prostii fiindca in statiuni nu prea gasesti mancare dietetica (as fi gasit, e drept, daca as fi cautat mai bine… dar nici nu am scotocit cu sarg). Am pus cam un kg in plus ca rezultat al escapadelor mele, insa nu-mi fac mari griji din cauza lui fiindca de azi am reluat alimentatia cuminte si sportul.

Duminica dimineata, in vreme ce infulecam dintr-o bucata de pizza rece si imi sorbeam frappe-ul cu zahar si frisca, am avut o revelatie complet neasteptata: mancarea dietetica pe care o mananc e mai gustoasa. Am poftit atata vreme la tot soiul de prostii numai pentru a realiza ca imi place mai mult pieptul de pui cu legume a la Vlad. Unde mai pui ca senzatia de vina post mancat prostii e cam incomoda in comparatie cu satisfactia de a fi mancat ceva bun si sanatos.

Am fugit la abdomene!

PharmaFood

July 26th, 2010

Am gasit la chioscul de ziare o revista pe care nu am mai vazut-o pana acum: PharmaFood. Mi-a placut. Chiar mult. Are retete sanatoase, cateva articole despre diete scrise foarte bine de catre niste oameni care (este evident) stiu ce vorbesc (printre ei se numara si prof Mencinicopschi). O recomand cu caldura celor care vor sa slabeasca, sa se mentina sau sa invete sa traiasca sanatos!

Concluziile detoxifierii

July 19th, 2010

Cea mai mare prostie pe care am facut-o in viata mea exceptand dieta din clasa a opta cand am slabit 5 kile in 3 zile…

Dar sa va spun povestea in varianta lunga:

Am inceput dieta de detoxifiere in speranta ca voi da un “restart” metabolismului meu ajuns in faza de platou si in speranta ca voi scadea sub 55 kg, greutate critica sub care n-am reusit niciodata sa cobor. M-am incapatanat sa duc dieta la bun sfarsit desi mi-a fost teribil de rau si m-am cam jucat cu focul glicemiei mele care era in libera cadere noaptea.

Citeste aici jurnalul meu de detoxifiere.

Am slabit, e drept, vreo 2 kg si am topait intr-un picior cand cantarul a ajuns la 53. Cucerisem Universul.

Detoxifierea s-a terminat, kilogramele au revenit in 3 zile (nu, nu exagerez, probabil erau pierdute doar din apa si dintr-un stomac gol golut).

Cu ce am ramas? Numai cu belele. Mi-am dat peste cap stilul de viata care era extrem de sanatos si echilibrat. M-am lasat de sport fiindca nu il puteam practica la detoxifiere iar acum mi-am iesit complet din ritm. Nu am mai alergat, nu am mai topait cu baiatul meu de opt minute. In plus, am ramas cu tot soiul de pofte si o foame continua. Sunt pofte nebune pe care nu mi le pot stapani asa cum faceam inainte. Acum incerc sa revin la stilul meu normal de alimentatie si exercitiu fizic si sper sa nu ajung mai rau decat eram atunci cand am luat decizia stupida de a ma “detoxifia”.

Concluzia: Detoxifierea a fost un esec complet nesanatos pe care il regret si nu il voi recomanda nimanui, niciodata. Poate, in timp, o alta dieta de detoxifiere. Dar in mod cert nu aceasta.

Am citit zilele trecute ca Angelina si Brad sunt la dieta de detoxifiere cu apa plata cu lamaie. Unu la mana, imi pare nebunie curata sa “mananci” doar apa plata cu lamaie. In al doilea rand am ras cu lacrimi imaginandu-mi cum va da buzna Angelina intr-o benzinarie cautand in miez de noapte alune asa cum am facut eu sau vizualizandu-l pe Brad cum influeca stafide pe ascuns din cauza ca i-a scazut glicemia.