Efectul termic al alimentelor si caloriile negative

May 30th, 2013

Efectul termic al alimentelor (TEF – Thermic effect of food) reprezinta procesul prin care ingestia de alimente determina cheltuiala energetica prin procesul de digestie al respectivelor alimente. Sau, mai pe romaneste spus, cate calorii consumi atunci cand mananci.

Aparent de neglijat (eu una l-am considerat o mare amagire pana acum), TEF constituie 10% din consumul energetic total al unui adult, motiv pentru care am decis sa ii acord cateva search-uri pe google in speranta ca ma va ajuta in diete si mentinere. Iata ce am aflat:

Factori ce influenteaza TEF:

* compozitia alimentului consumat

Se pare ca organismul consuma mai multa energie cand proceseaza proteine si carbohidrati decat atunci cand lucreaza cu lipide (grasimi). Ar fi insa gresit sa ne limitam la aceasta informatie in alegerea meniului pentru ca atat hidratii de carbon cat si grasimile sunt de mai multe feluri iar cresterea consumului din prima categorie si eliminarea cei de-a doua ar avea cu siguranta efecte nedorite, in vreme ce limitarea ingestiei de carbohidrati rafinati si cresterea aportului de lipide bune (ulei de masline, peste, fructe oleaginoase) ar fi mai mult ca sigur un pas pozitiv pentru silueta si sanatate ta. Singura concluzie clara cu care putem pleca din randurile de mai sus este ca un consum moderat de proteine este recomandat (daca nu chiar obligatoriu) pentru slabire. Carnea slabeste, acesta este adevarul, chiar daca vegetarienii si iubitorii de animale nu sunt incantati de aceasta perspectiva. E adevarat, poti sa slabesti si mancand legume si fructe si este adevarat, consumul de carne are si nenumarate inconveniente, dar acest subiect este pe cat de controversat, pe atat de larg iar eu inca nu m-am lamurit in care tabara ma aflu, prin urmare il vom discuta cu alta ocazie.

* alege varianta picanta!

Alimentele condimentate cresc consumul energetic pe o perioada de 3 ore.

* fumatul, cafeaua si temperaturile scazute cresc consumul energetic cu 8-11%

Nu as merge pana la a recomanda sa te apuci de fumat (ba dimpotriva, daca ti-e teama sa te lasi pe motiv ca te-ai putea ingrasa, afla ca rezistenta la exercitiu fizic pe care o dobandesti odata ce ai renuntat la tigari poate arde mai mult calorii decat tigara), insa in cazul in care nu ai vreo contraindicatie, iti recomand cu caldura o cafea cu lapte in fiecare zi. Laptele (alege varianta degresata) iti va da o senzatie de satietate pe termen lung iar cafeaua iti va accelera metabolismul. Daca nu o poti consuma ca atare, indulceste-o cu sirop de agave sau stevie sau chiar si cu o pastiluta de indulcitor artificial (in cantitati mici, indulcitorii artificiali nu sunt daunatori, insa in mod cert nu aduc beneficii organismului).

Alimente cu calorii negative

Exista o categorie de alimente care au un aport energetic mai mic decat TEF. Deci, teoretic, ar trebui sa slabesti cu atat mai mult cu cat mananci mai mult. Desi nu gasesc niciun  argument stiintific, intuitia si bunul simt imi spun ca daca mananci prea mult dintr-un aliment (chiar daca e “plin ochi” de calorii negative) nu poti sa slabesti, fie si numai pentru ca in creier nu ajunge nicio secunda mesajul ca ai fi terminat masa. Insa in mod cert aceste alimente sunt recomandate pentru mesele sanatoase si ar trebui intotdeauna alese in detrimentul “suratelor” mai “ingrasatoare”.

Lista alimentelor cu calorii negative

Fructe: cirese, visine, portocale, grepfruit, lamaie, mandarine, clementine, caise, piersici, pepene galben, pepene rosu, pere, mere, prune, avocado, ananas, struguri, papaya, kiwi, mango, smochine, zmeura, murele, capsune, coacaze, afinele, fructe de padure.

Legume: castraveti, ardei, andive, brocoli, spanac, ceapa, praz, usturoi, ridichii negre, mazare, fasole verde, vinete, sparanghelul, telina, dovlecei, morcovi (neaparat cruzi!), rosii.

Toate condimentele


Bibliografie

Wikipedia

Nutritia omului sanatos si bolnav – cursuri UMF

2 Responses to “Efectul termic al alimentelor si caloriile negative”

  1. […] Fulgii integrali de ovaz, consumati nepreparati termic, au cel mai mic indice glicemic dintre toate cerealele. Ii puteti combina cu fructe care fac parte din lista alimentelor cu calorii negative. […]

  2. […] Pentru a afla mai multe despre alimentele cu calorii negative iti sugeram sa citesti si: Lista alimentelor cu calorii negative […]

RSS feed for comments on this post. And trackBack URL.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.